Rusia îşi arată forţa militară din Crimeea prin noi exerciţii de amploare


7 iunie 2018 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Fără categorie



By Gheorghe Cristian Paul Rusia desfăşoară până vineri exerciţii de amploare în Crimeea (peninsulă ucraineană anexată în 2014), la care participă peste 6.000 de militari şi mai mult de 100 de avioane şi elicoptere, informează joi agenţia de presă RIA Novosti şi canalul de televiziune NTV, potrivit agerpres.

În cadrul acestora, avioane de vânătoare ale forţelor aeriene împreună cu sistemul de apărare antiaeriană din Districtul militar Sud au respins miercuri un atac al unui inamic convenţional asupra unor obiective strategice în Crimeea, a indicat şeful serviciului de presă al acestui district, Vadim Astafiev.

Citeşte şi: Vaticanul ‘se leapădă’ rând pe rând de preoţii pedofili

Cu această ocazie, peste 20 de avioane de atac Su-25SM au fost relocate (temporar) în Crimeea de la bazele lor din regiunile Sevastopol şi Krasnodar (sudul Rusiei), a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

‘O escadrilă de avioane Su-27SM, Su-27P şi Su-30 a distrus peste 20 de ţinte aeriene, imitând avioane de luptă inamice’, a precizat el, adăugând că pentru doborârea avioanelor aparţinând unui inamic convenţional, echipajele aviaţiei tactice operaţionale au recurs la cel mai nou tip de rachete din clasa ‘aer-aer’.

‘Aviatorii noştri au utilizat pentru prima oară un nou tip de rachete ghidate pe poligonul Opuk din Crimeea’, a afirmat general-locotenentul Viktor Sevostianov, comandantul forţelor aeriene din cadrul Districtului militar Sud, care a specificat că proiectilele au fost anterior testate la centre din Astrahan.

Componenta maritimă a aplicaţiilor a vizat detectarea unui grup naval inamic, care pregătea un ‘atac masiv cu rachete’ asupra unor obiective de importanţă strategică din peninsulă.

În consecinţă, sisteme de rachete sol-aer S-400 ‘Triumf’ şi de rachete-tun ‘Panţiri’ au respins un ‘atac dinspre mare’, iar sistemele de rachete pentru paza coastei, ‘Bal’ şi ‘Bastion’, au distrus nave inamice cu sprijinul avioanelor Su-30SM şi Su-34.

De altfel, anterior, generalul Sevostianov indicase că punctul culminant al actualelor exerciţii vizează respingerea unui atac pentru capturarea coastei dinspre mare, operaţiune în cursul căreia se va simula un atac masiv aerian asupra navelor inamice.

Citeşte şi: Kim Jong-Un a implorat ‘în genunchi’ pentru un summit cu Trump (Rudy Giuliani)

Exerciţiile, care au început marţi, se desfăşoară sub conducerea comandantului Districtului militar Sud, general-colonelul Aleksandr Dvornikov.

Într-un comunicat, Ministerul Apărării rus informa marţi că, în perioada 5-8 iunie, aviaţia şi antiaeriana din cadrul Districtului militar Sud, împreună cu Flota Rusiei din Marea Neagră, unităţi de puşcaşi marini, trupe speciale şi structuri combinate, vor participa la un exerciţiu tactic inedit.

Districtul militar Sud al Federaţiei Ruse se întinde din Caucazul de Nord până la frontiera cu Ucraina şi include în prezent şi Crimeea şi bazele ruseşti din Osetia de Sud, Abhazia şi Armenia. În componenţa acestui district intră de asemenea Flota Rusiei din Marea Neagră şi capacităţile amplasate în ultimii patru ani în Crimeea, după anexarea peninsulei în 2014.

Articolul Rusia îşi arată forţa militară din Crimeea prin noi exerciţii de amploare apare prima dată în Black News.

Via: https://blacknews.ro/rusia-arata-forta-militara-crimeea-exercitii-amploare/

Comentarii