(P) Tactici folosite de hoți pentru a jefui o casă (video)


13 noiembrie 2019 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Casa și Grădina



By Alina Neamtu Dacă sunteți îngrijorați de faptul că locuința ar putea fi “vizitată” de hoți, îngrijorarea nu ar fi fără acoperire. Toate statisticile indică faptul că spargerile urmează un trend ascendent în România, creșterile fiind semnificative de la an la an.

Acesta este și motivul pentru care piața de sisteme de securitate a cunoscut o creștere deosebită, fie că vorbim de alarme, sisteme de supraveghere sau contracte cu firme specializate în soluții de securitate. În același timp, și hoții au devenit mai specializați. Aceștia dau spargeri doar după o supraveghere de câteva zile a țintei, pentru a ști când proprietarii nu sunt acasă, dacă au obiecte de valoare etc. Și social media le poate oferi detalii dacă sunteți plecați în vacanță, sau ce program aveți, când plecați la servici și când vă întoarceți. De aceea Poliția face apeluri constate către populație în ceea ce privește dezvăluirea de informații ce ar putea face viața mai ușoară hoților.

Totuși, cele mai multe spargeri de locuințe se realizează încă la “instinct”, hoții făcând doar o supraveghere sumară a țintei. Așa cum se poate observa și în clipul de mai jos, aceștia adoptă diverse tactici pentru a se asigura că nu este nimeni acasă. În primă fază, hoțul sparge o fereastră cu o piatră (preferabil fereastra prin care ulterior va obține acces în casă), iar apoi așteapta câteva minute pentru a vedea dacă se sesizează cineva, sau sunt persoane în locuință. După ce se asigură că nimeni nu e acasă, acesta împreună cu complicii intră în casă și în cel mai scurt timp posibil, pot fi observați ieșind cu lucrurile de valoare găsite.

În cazul de față, casa era echipată cu sistem de supraveghere, dar nu și cu alarmă. Totuși, datorită imaginilor surprinse, hoții au fost prinși la scurt timp de către forțele de ordine. Specialiștii din cadrul magazinului online SKUT.ro au analizat clipul și au oferit câteva detalii vis-a-vis de greșelile proprietarului în ceea ce privește sistemul de supraveghere.

La case, trebuie mai multă atenție la instalarea camerelor de supraveghere. Astfel, se poate observa că hoții nu văd camera de supraveghere. O cameră de supraveghere instalată la vedere, poate descuraja mulți dintre potențialii infractori. Eventual, se poate pune o cameră falsă la vedere și alte camere ce sunt mai ferite vederii, dar care acoperă vizual zonele sensibile ce permit accesul în locuință.

În al doilea rând, multe din sistemele de supraveghere au și senzori de mișcare, senzori ce odată activați, pornesc filmarea și în funcție de cât de avansat este sistemul, poate trimite alertă prin SMS către proprietar, prin care acesta este anunțat că în locuința sa au loc evenimente neobișnuite. Proprietarul poate accesa imaginile live prin intermediul telefonului sau calculatorului și, dacă este necesar, poate anunța autoritățile.

În ceea ce privește apartamentele, acestea sunt mai ușor de protejat. În general, cele mai expuse apartamente sunt cele de la parter și cele de la etajul unu, acestea oferind un acces mai ușor din exterior. În acest caz, camerele de supraveghere trebuie să cuprindă în raza lor și ferestrele. De preferat, camerele de supraveghere trebuie să fie de tipul care poate trimite alerte către proprietar în cazul în care detectează mișcare. Unele camere au încorporate microfon și difuzor, astfel încât puteți anunța eventualii “binevoitori” că sunt înregistrați video și că ați anunțat Poliția.

Avantajele sistemelor de supraveghere nu se opresc aici. În primul rând, prețul acestora a scăzut simțitor în ultimii ani, iar calitatea imaginilor a crescut considerabil. Multe din camerele de supraveghere ce se găsesc acum pe piață nu necesită cunoștințe tehnice majore pentru a fi instalate. Practic, unele dintre ele au nevoie doar de acces la o rețea wireless si la o priză. În plus, scăpați de firele în plus, de perforat pereții și de plata tehnicienilor pentru instalare.

Camerele de interior nu pot fi folosite doar pentru a preîntâmpina posibile spargeri ale locuinței. Acestea se pot utiliza și pentru a ține sub observație copiii, pentru a vă asigura că își fac temele sau că nu invită în casă persoane necunoscute. La fel, în caz că aveți angajată o persoană care să aibă grijă de aceștia sau de animalele de companie, ori o persoană care să facă curațenie în casă, aceasta poate fi monitorizată prin intermediul camerelor.

Un aspect important de care trebuie să țineți cont este faptul că orice persoană angajată pentru a avea grijă de copii, de animale de companie, pentru a face curat în casă sau alte lucrări ce au loc în locuință, trebuie notificată de faptul că locuința este supravegheată video. În același timp, este ilegală monitorizarea video a încăperilor ce necesită intimitate, cum sunt toaletele. Încălcarea celor de mai sus pot duce la sancțiuni financiare drastice și în funcție de gravitate, se poate ajunge până la trimiterea în judecată.

Sursă foto: Skut.ro

The post (P) Tactici folosite de hoți pentru a jefui o casă (video) appeared first on Casa și Grădina.

Via: https://www.casa-gradina.ro/tactici-folosite-de-hoti-pentru-a-jefui-o-casa-video/

Comentarii