Dezbateri de design: Se poate trăi într-o cameră de zi fără canapea?


8 aprilie 2019 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Casa și Grădina



By Alina Andrei Realitatea cu care ne confruntăm fiecare dintre noi în spaţiile de locuit ne învaţă să nu urmăm orbeşte canoanele de design interior. Înainte de a cumpăra mobilier, este logic să ne analizăm obiceiurile, stilul de viaţă şi gradul de comunicare. Haideţi să luăm ca exemplu atributul principal al unui living – canapeaua. Până mai ieri, viaţa părea de neconceput fără această piesă de mobilier. Ei bine, acum 30 de ani, sufrageria era de neconceput şi fără un perete plin de rafturi deschise din podea până la tavan, şi unde este el acum? S-a evaporat undeva în trecut …!
Citește și 26 de trucuri pentru crearea unui living confortabil
Deşi canapeaua este încă prezentă în camera de zi, bine ancorată pe toate cele patru picioare, o umbră de îndoială atârnă deja deasupra ei. Într-un apartament de dimensiuni mici sau chiar medii, această piesă de mobilier nu prea dă acea libertate de stăpânire a situaţiei, cum ar face-o de exemplu nişte scaune uşoare şi variate. Prin experienţa lor, arhitecţii şi designerii încearcă să găsească o alternativă cât mai viabilă, fără a pierde din vedere niciun moment calităţile deosebite ale unei canapele obişnuite.

Pot, aşadar, scaunele sau fotoliile să devină nişte înlocuitori de seamă ai unei canapele tradiţionale?!

Este mai convenabil să comunicăm stând aşezaţi pe scaune

Psihologii au observat de foarte mult timp că, dacă într-o încăpere există o canapea mare, un scaun şi doi interlocutori, atunci, cel mai probabil, fiecare va dori să stea separat. Unul – pe scaun, celălalt – pe canapea. Este mai convenabil să comunicaţi atunci când vedeţi faţa interlocutorului. Chiar dacă vor exista două scaune, aşezate unul lângă celălalt, oaspeţii se vor simţi în continuare mai confortabil decât dacă s-ar afla pe aceeaşi canapea. Prin urmare, designerii încearcă să-şi descurajeze clienţii să folosească o canapea mare, în favoarea unei canapele mici şi a cel puţin unui scaun.

mix de mobilier living

Camera de zi fără o canapea are destul de puţini susţinători. Acest lucru este normal, mai ales dacă nu există un TV în sufragerie, sau dacă sufrageria nu serveşte ca o cameră de oaspeţi cu jumătate de normă pentru vizitele ocazionale ale rudelor. În principiu, pentru clienţii care refuză să se uite la televizor, fotoliile sunt mult mai potrivite decât o canapea, întrucât oferă posibilitatea prietenilor sau membrilor familiei să se aşeze unul în faţa celuilalt.

scaune fotoliu pentru living

Scaunele sunt mult mai uşor de combinat

Imaginaţi-vă că aveţi o cameră de zi în care nu există o canapea, ci doar trei fotolii. Nu este mai convenabil? Pe lângă faptul că sunt mai confortabile, există întotdeauna o oportunitate de transformare. Scaunele şi fotoliile sunt mult mai uşor de rearanjat în funcţie de situaţie, ceea ce nu se poate spune şi despre canapea, din cauza greutăţii şi a dimensiunilor sale.

living fara canapea

Canapeaua – centrul universului

Şi totuşi, camera de zi fără o canapea nu este pe placul multora. Unii designeri protejează centrul tradiţional al sufrageriei susţinând că o canapea este de dorit în acest spaţiu, din mai multe motive. În primul rând, este convenabilă pentru amplasare. În al doilea rând, este necesară chiar şi pentru interioarele mici, masa ei determinând un corp în jurul căruia vor gravita restul obiectelor. În al treilea rând, două fotolii fac cât o canapea cu două locuri dar pot fi mult mai scumpe, astfel încât economisirea în acest caz nu va funcţiona.

living cu canapea

Şi tot aceiaşi specialişti sunt de părere că: ”O cameră de zi fără o canapea este posibilă numai dacă este vorba de un apartament pentru oaspeţi, pentru a nu fi confundat cu o cameră de hotel. În unele practici există şi astfel de proiecte pentru familii care trăiesc constant în suburbii şi vin în oraş pentru o scurtă perioadă de timp, pentru afaceri. Canapelele sunt inima oricărei camere de zi şi, uneori, chiar ale întregului apartament”, conchid specialiştii.

Canapeaua, mai confortabilă pentru oaspeţi

Avantajul canapelei în faţa scaunelor sau a fotoliilor este că aceasta deţine capacitatea de a te putea culca/întinde pe ea, chiar dacă piesa de mobilier nu se desface, funcţia de transformare a unui scaun putând puţin probabil să depăşească acest argument.

living cu canapea

Unii specialişti susţin că nu ar proiecta o cameră de zi fără o canapea, mai ales acum când există o mulţime de oportunităţi de a alege dimensiunea minimă a unei canapele confortabile pentru o încăpere mică. Canapeaua este un spaţiu de confort, pentru că nu dorim întotdeauna doar să ne odihnim, ci adesea să ne culcăm sau să citim o carte, fără a ne aşeza direct în pat. Să nu mai vorbim de faptul că situaţiile de viaţă sunt diferite şi ne pun în faţa faptului împlinit: de la o vizită neanunţată a rudelor la ocazia de a adormi trăgând cu un ochi la filmul preferat în week-end. Canapeaua este întotdeauna centrul de recreere al unui cămin şi primul obiect în care poţi „cădea” în siguranţă după o zi grea.
Citește și Geometria camerei de zi. Cele mai utile reguli pentru un spațiu echilibrat și armonios
Atunci când vă gândiţi la posibilitatea de a avea sau nu o canapea în camera de zi, luaţi în considerare dacă ar exista suficiente locuri pentru oaspeţi în absenţa ei. Şi unde îi culcaţi pe prietenii sau rudele care sunt nevoiţi să rămână peste noapte?! Nu uitaţi: un scaun pliabil găzduieşte o persoană, în timp ce o canapea extensibilă poate găzdui două sau chiar trei persoane.

living cu canapea

Fotoliile: Modelele modulare vor înlocui canapeaua?

Cel mai modern design al fotoliului, cel modular, şi conceptul acestuia, sunt descrise în detaliu de designeri: ”Câteva fotolii sunt destul de aproape să devină un înlocuitor complet pentru canapeaua din sufragerie. Fotoliul îşi asumă intimitatea şi securitatea spaţiului personal. În plus, este mai uşor de întins şi de aşezat, fără a pierde din confortul iniţial. Pentru cei care nu se pot decide, există fotolii modulare. La o simplă manevră, acestea se desfac transformându-se într-o canapea. Această abordare permite existenţa mai multor scenarii de viaţă în aceeaşi cameră de zi.”

fotoli modulare

Fotoliile: Caracter compact discutabil

Este o greşeală să credem că fotoliile vor avea nevoie de mai puţin spaţiu decât o canapea. Canapele triple sunt adesea comparate cu două fotolii mai mari, dar trei nu sunt egale cu două. Designerii observă că fotoliile nu trebuie neapărat să aibă braţe mari, ba chiar sunt mai indicate cele fără, aceasta fiind singura modalitate de a economisi spaţiu. „O astfel de opţiune (fotoliul) este posibilă în absenţa spaţiului pentru canapea sau a unei configuraţii foarte complexe a camerei”, spun designerii. Dacă prioritatea este plasarea compactă a mobilierului, este recomandabil să realizaţi o banchetă încorporată în sufragerie, de exemplu, în dreptul unei ferestre largi. Două canapele mici sunt mai bune decât un colţar, la fel cum o canapea mică este mai bună decât două fotolii.

bancheta la geam

Fotoliul: cuibuşor de nebunii

Perechile tinere ar trebui să îndrăgească idila descrisă de arhitecţi: „Fotoliile sunt întotdeauna mai potrivite în proiecte de design interior pentru cuplurile tinere. O cameră de zi îşi îndeplineşte rolul dacă deţine cel puţin un fotoliu făcut pentru doi, în care îndrăgostiţii pot sta în acelaşi timp. Acesta este modul în care un cuplu tânăr, confortabil aşezat într-un astfel de cuibuşor, se pot îmbrăţişa şi pot urmări filmele preferate de Crăciun.“

fotoliu pentru doi

Fără canapea şi fotolii

Arhitecţii oferă opţiuni pentru fiecare buget dar şi pentru natura fiecărui proprietar în parte. ”Camera de zi poate fi oricum, totul depinde de cât de ospitalieri sunteţi şi de obiceiurile şi deprinderile dvs. Dacă vă plac sărbătorile în familie dar nu obişnuiţi să vă uitaţi la televizor, atunci preferinţa poate înclina spre achiziţionarea unui grup de mese cu scaune confortabile. Dacă sunteţi tânăr şi nu prea daţi pe acasă, un set de scaune este tot ce vă trebuie, pentru că pot fi mutate oriunde şi oricând doriţi. Şi dacă le adăugaţi nişte perne mari de diferite forme – vor fi şi mai interesante. Există, de asemenea, opţiuni în care oaspeţii stau pe canapele foarte joase sau chiar pe podea (pe perne) – de exemplu, iubitorii de narghilea şi conversaţii relaxate.“

mobilier in perne

Ce este mai bine?

Ca un rezumat al celor menţionate mai sus: Totul depinde de situaţie. Mesele mari sunt într-o continuă cerere, însă canapelele mari, nu. De multe ori veţi constata că nu este necesară canapeaua. În majoritatea situaţiilor oaspeţii, mai ales dacă fac parte din familie, vor prefera întâlnirile în bucătărie, în loc să stea tolăniţi pe canapea şi să se uite la televizor. Nu ştiu dacă numai mie mi se pare, dar tot mai mulţi oameni preferă să relaţioneze şi să comunice mai degrabă în spaţiul intim al bucătăriei.

Cel mai des întâlnit caz în care este preferată o canapea în living este în rândul familiilor cu copii. Este şi firesc, probabil, pentru că urmăresc multe filme, se delectează cu jocuri video, etc. Dar şi fotoliile largi, care pot fi mutate şi pe lângă care vă puteţi mişca mai în voie, sunt bune în astfel de situaţii. Pentru o familie cu un singur copil şi un spaţiu mic de locuit, se recomandă înlocuirea canapelei cu scaune confortabile.

living fara canapea

O altă situaţie des întâlnită este cea în care suntem nevoiţi să ţinem cont de eventualii musafiri şi satisfacerea cerinţelor acestora. În apartamentele mici, în absenţa unui dormitor pentru oaspeţi, cei mai mulţi preferă o canapea extensibilă, astfel încât să existe posibilitatea de a ne putea invita rudele recent întoarse din străinătate să înnopteze la noi, pentru a-i scuti de o cheltuială în plus, pe o cameră de hotel. Astfel veţi avea ocazia de a depăna amintiri frumoase mai mult timp.

amenajare cu canapea si scaun

Articolul Dezbateri de design: Se poate trăi într-o cameră de zi fără canapea? a fost publicat prima dată pe
Edifica.

Via: https://edifica.ro/despre-casa/living/camera-de-zi-fara-canapea/

Comentarii