Croitoru: România trebuie să se integreze în Zona Euro, dar nu orbeşte


10 mai 2018 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Știri și noutăți


By KeysFin România trebuie să se integreze în Zona Euro, dar nu orbeşte, ci înţelegând problema şi prin modificarea atitudinii faţă de inflaţie, a declarat, miercuri, în cadrul Conferinţei de Risc de Ţară, Lucian Croitoru, consilier principal pentru politică monetară al Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).

‘În cazul României, dacă prin politicile pe care le promovăm, dezvoltăm un cult împotriva competitivităţii, vom fi codaşi. Trebuie să vedem ce tipuri de politici promovăm. Personal, sunt un om care crede că proiectul Zonei Euro, din perspectiva României, este cel mai bun proiect pe care l-a avut ţara noastră vreodată. Trebuie să ne integrăm în Zona Euro, dar nu orbeşte, ci înţelegând exact problema. Trebuie să ne verificăm atitudinile faţă de inflaţie şi să încercăm să le modificăm. Dacă nu reuşim se poate intra în Zona Euro, dar nu în acea Zonă Euro, ci doar într-o zonă euro care este o Federaţie, adică are o politică fiscală comună. Dacă ai o politică fiscală comună te ajută, în loc să faci reducerea de salarii, cum s-a întâmplat în Grecia, şi să laşi întreaga povară pe cei care au preferinţe pentru inflaţie. Noi dacă rămânem cu preferinţe pentru inflaţie relativ înalte, când vom fi în Zona Euro, povara va cădea şi pe noi, între alţii. Nu vrem să ajungem acolo’, a subliniat consilierul Guvernatorului BNR.

‘Zona Euro, cea în care noi tindem să ne integrăm, nu este o temă uşoară şi are o idee centrală, şi anume încearcă să răspundă la întrebarea dacă atitudinile diferite faţă de inflaţie dintre partenerii care se angajează să fie într-o Uniune monetară sunt diferite şi ce poate să apară de aici. În final, vreau să spun că sunt două concepte ce trebuie avute în vedere: ordinea economică mondială şi integrarea economică mondială sau integrarea economică financiară. Cum se schimbă ordinea economică mondială? Pare că suntem la un moment în care ordinea pe care o ştiam tinde să se schimbe. De exemplu, până înainte de 2008, în ciuda unor voci care veneau de la diverse organizaţii, de la diverşi economişti, ori că erau apărători ai libertăţii pieţelor, ori că erau economişti de stânga, exista viziunea că globalizarea este un proces care ajută în final pe toată lumea şi care ne trage înainte. Astăzi pare să fie un concept care nu mai e la fel de mult agreat. Îngrijorările privind viitorul Zonei Euro par să crească. Mai mult, acele reforme care au fost făcute în Zona Euro după 2008 par să ridice multe semne de întrebare’, a mai spus Croitoru.

Via: http://www.keysfin.com//#!/Pages/News/NewsDetails&title=croitoru-romania-trebuie-sa-se-integreze-in-zona-euro-dar-nu-orbeste

Comentarii