Australia își consolidează securitatea din aeroporturi. Polițiștii vor putea interpela pe oricine, fără a da explicații


15 mai 2018 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Știri și noutăți



By Gheorghe Cristian Paul Poliţia australiană va avea dreptul să verifice identitatea oricărei persoane în aeroporturile din ţară, fără a da explicaţii, a anunţat marţi premierul Malcolm Turnbull, transmite dpa, potrivit agerpres.

În baza noilor prevederi, poliţiştii vor putea cere prezentarea actelor de identitate şi vor putea ordona oricui să părăsească aeroportul, fără a trebui să ofere un motiv.

Citește și: Turcia şi Africa de Sud îşi recheamă ambasadorii din Israel

Până acum, australienii nu aveau obligaţia de a avea asupra lor acte de identitate şi poliţia nu le putea cere să-şi dea numele sau să plece dintr-un loc anume fără o justificare.

Decizia de a înzestra poliţia australiană cu puteri sporite vine după ce guvernul de la Canberra a anunţat că va instala pe principalele aeroporturi şi pe cele regionale scanere corporale şi echipamente avansate cu raze X.

Premierul Turnbull a menţionat recentele atacuri teroriste din oraşul indonezian Surabaya drept dovadă a ameninţării pe care o reprezintă teroriştii pentru această regiune.

Atacurile de duminică din Indonezia „ne amintesc că trebuie să fim tot timpul vigilenţi”, a declarat presei la Melbourne şeful executivului australian. „Poliţiştii sunt antrenaţi să observe comportamente şi îi urmăresc foarte atent pe cei care par agitaţi sau care par să stârnească suspiciuni”, a asigurat Turnbull.

Citește și: Talibanii atacă violent în Afganistan. Se dau lupte grele la Farah – VIDEO

După atentatele de duminică, preşedintele Camerei deputaţilor a parlamentului indonezian, Bambang Soesatyo, a afirmat, marţi, că parlamentul indonezian va accelera revizuirea legislaţiei antiterorism, care ar urma să fie finalizată în iunie.

Cel puţin 18 persoane – inclusiv o parte din atacatori – au fost ucise în atentate sinucigaşe produse duminică la trei lăcaşuri de cult din Surabaya şi luni la sediul poliţiei. Atacurile au fost comise de două familii – inclusiv copii – care potrivit poliţiei făceau parte din gruparea Jemaah Ansharud Daulah, ai cărei lideri au jurat credinţă Statului Islamic.

Articolul Australia își consolidează securitatea din aeroporturi. Polițiștii vor putea interpela pe oricine, fără a da explicații apare prima dată în Black News.

Via: https://blacknews.ro/australia-consolideaza-securitatea-aeroporturi-politistii-putea-interpela-oricine-explicatii/

Comentarii