Ambasadorul SUA din Germania se declară ‘întristat’ de protestele pe care le-a provocat


7 iunie 2018 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Fără categorie



By Gheorghe Cristian Paul Ambasadorul SUA la Berlin, Richard Grenell, un apropiat al preşedintelui Donald Trump, s-a declarat ”întristat” de protestele puternice din Germania după ce el a declarat că vrea să susţină dreapta politică dură din Europa, au indicat miercuri surse guvernamentale germane, citate de AFP, potrivit agerpres.

”Ambasadorul (Richard) Grenell s-a arătat întristat în legătură cu reacţiile pe care interviul său le-a declanşat”, au indicat sursele, la încheierea vizitei sale la Ministerul de Externe. ”El nu vrea mai ales să fie considerat în Germania drept un partizan al forţelor de dreapta”, dar doreşte ”să pună bazele unei colaborări strânse şi de încredere cu partenerii germani”, au adăugat sursele.

Citeşte şi: Vaticanul ‘se leapădă’ rând pe rând de preoţii pedofili

Întrevederea de miercuri – prevăzută de mult timp, dar care a luat caracterul de convocare – s-a desfăşurat într-o ”atmosferă deschisă”, a indicat la rândul său ministerul pe Twitter.

Richard Grenell, în post la Berlin de abia o lună de zile, este în colimator după ce a declarat duminică pentru site-ul american de extrema dreaptă Breibart că vrea printre altele să susţină dreapta politică dură din Europa.

Un membru al guvernului cancelarului Angela Merkel l-a acuzat marţi de ingerinţă în treburile interne şi partidele de stânga au cerut plecarea lui. Din Washington, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei a apărat în schimb dreptul său de a-şi exprima opiniile.

Citeşte şi: Kim Jong-Un a implorat ‘în genunchi’ pentru un summit cu Trump (Rudy Giuliani)

Grenell este acuzat de asemenea de către detractorii săi că s-a comportat ca un vicecancelar german când a organizat o întrevedere cu premierul israelian Benjamin Netanyahu care tocmai ieşise de la o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel.

De asemenea, Grenell a luat iniţiativa de a-l invita la dejun pe 13 iunie pe cancelarul austriac Sebastian Kurz, care conduce un guvern de coaliţie cu extrema dreaptă şi despre care a afirmat că îl admiră.

Toate acestea sunt incidente care nu ajută la ameliorarea relaţiilor deja foarte tensionate dintre Germania şi SUA, îndeosebi în legătură cu relaţiile comerciale şi acordul privind programul nuclear iranian, notează AFP.

Articolul Ambasadorul SUA din Germania se declară ‘întristat’ de protestele pe care le-a provocat apare prima dată în Black News.

Via: https://blacknews.ro/ambasadorul-sua-germania-declara-intristat-protestele-provocat/

Comentarii