7 sfaturi pentru amenajarea dormitorului matrimonial


4 octombrie 2019 Facebook Twitter LinkedIn Google+ Casa și Grădina



By Edifica Dormitorul matrimonial sau cum i se mai spune, dormitorul principal, este camera în care ar trebui să te simţi cel mai relaxat şi cel mai confortabil. Este locul unde îţi încarci energiile după o zi extenuantă, te odihneşti, citeşti sau vizionezi un serial.
Citeşte şi 10 paşi către un dormitor relaxant şi calm
De obicei, dormitorul matrimonial, aşa cum este adesea prezentat în revistele de design, ar trebui să arate grandios, nu ca un simplu loc de dormit, ci ca un adevărat sanctuar, plin de confort, care să te îmbie la relaxare.

Dar în cele mai multe cazuri, poate fi dificil să obţii un astfel de aspect într-un apartament mic, unde un dormitor are 10-12 mp. Însă, dacă îl amenajezi inteligent, poţi avea un dormitor frumos chiar şi într-o cameră mică.

1. Patul matrimonial este punctul central al camerei

Dintre toate obiectele de mobilier din cameră, patul matrimonial este cel de care, evident, nu te poţi lipsi. În cazul dormitorului, patul trebuie să fie piesa de mobilier principală din camera. Pentru asta, iată câteva reguli:

  • Patul trebuie plasat în mijlocul dormitorului, nu într-un colţ.
  • De o parte şi de alta a patului trebuie să fie două noptiere cu câte o veioză fiecare, astfel încât ambii parteneri care dorm în pat să aibă acces la lumina şi un spaţiu de depozitare.
  • Deoarece simetria creează o imagine elegantă şi ordonată, încearcă să plasezi patul în centru, cu elemente identice de o parte şi de alta a lui.

Citeşte şi Eterna întrebare: unde şi cum aşezăm patul
Dacă eşti în căutarea unui pat matrimonial elegant, cei de la HOOME, un blog de design interior, recomandă paturile tapiţate, deoarece acestea au un design mai elegant şi sunt mai atrăgătoare. Drept urmare au creat o colecţie de paturi tapiţate ce pot fi cumpărate online de la magazine de top: paturi tapiţate moderne.

2. Mai multe straturi de decoraţiuni textile pe pat

dormitor matrimonial

Pentru a crea un aspect cât mai grandios şi mai luxos, poţi să foloseşti mai multe straturi de materiale textile pe pat. Adăugând o pătură şi o cuvertură de pat peste lenjerie, vei aduce mai multă eleganţă şi vei crea un spaţiu mai intim în dormitor.

Aceeaşi practică o poţi aplica şi în cazul pernelor. Pe lângă cele două perne principale, poţi să adaugi câteva perne decorative în plus, astfel încât patul să arate fastuos şi confortabil.

3. Draperii lungi în dormitor

Draperiile lungi, care ajung din tavan până în podea, dau impresia unei camere că este mai înaltă şi mai spaţioasă. Pe lângă asta, acestea sporesc senzaţia de eleganţă.

Dacă draperiile sunt de culori închise, opace, acestea au un avantaj în plus: pot bloca lumina de afară să pătrundă în dormitor, aşadar vei avea un somn mai odihnitor.

4. Alege un pat cu tăblie

amenajare dormitor

Indiferent ce pat alegi, o tăblie de pat mare va da impresia de grandoare şi va atrage cu adevărat atenţia asupra patului. Este recomandat ca tăblia să fie cumpărată împreună cu patul, să facă parte din acelaşi set, pentru a păstra aceeaşi linie de design.
Citeşte şi Panourile de perete tapiţate – stil şi eleganţă în dormitor

5. Elimină obiectele electronice din dormitor

Pentru un decor cât mai armonios şi linistit în dormitor, îţi recomandăm să renunţi la televizor sau alte electronice. Acestea îţi alungă somnul şi dau senzaţia de artificial şi rece în dormitor.

Poţi să înlocuieşti ecranele din dormitor cu obiecte mai plăcute: cărţi, tablouri sau fotografii.

6. Spaţiu de relaxare în dormitor

fotoliu relaxare dormitor

Amenajează-ţi un loc de relaxare aproape de zona geamului, unde să pui un fotoliu confortabil cu un design mai aparte. Acest spaţiu poate fi folosit atunci când te îmbraci sau când vrei să citeşti o carte bună într-un loc relaxant şi retras.

Dacă eşti în căutarea unui fotoliu confortabil cu design modern, aruncă o privire peste noua colecţie de fotolii moderne by hoome.ro.

7. Culoarea pereţilor din dormitor

Alegerea culorilor din dormitor este foarte importantă, deoarece de ea depinde starea ambientală pe care o vei avea în dormitor. Acestea trebuie să fie nişte culori relaxante, care să te calmeze şi să te îmbie la odihnă. De preferat sunt culorile reci sau pastelate – crem, albastru, verde închis sau gri.
Citeşte şi Idei de culori şi decoruri pentru un dormitor de vis
Articolul 7 sfaturi pentru amenajarea dormitorului matrimonial a fost publicat prima dată pe
Edifica.

Via: https://edifica.ro/despre-casa/dormitor/7-sfaturi-amenajare-dormitor-matrimonial/

Comentarii